Ecaterina Andronescu participă la dezbaterea „Stopați schimbările dăunătoare din învățământul românesc”

Publicat: 11/03/2019, 10:04

Ministrul Educației Naționale, EcaterinaAndronescu, participă la plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”, în cadrul dezbaterii cu tema „Stopați schimbările dăunătoare din învățământul românesc!”.

EcaterinaAndronescua fost audiată, marți, în Comisia pentru drepturile omului pe tema situației elevilor cu cerințe educaționale speciale, după ce ministrul a spus că o variantă ar fi înființarea claselor separate pentru acești copii.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a reacționat, pe Facebook, după ședința Comisiei pentru Drepturile Omului în care a fost audiată EcaterinaAndronescu, susținând că doar 5 din 19 membri ai forului au fost prezenți, iar unii colegi au venit la ședințe de cel mult două ori în două sesiuni.

„Astăzi, activitatea parlamentară: plenul, aproape gol, deși nu se dezbătea legea cormoranilor, ci situația Justiției. Tot astăzi, în Comisia pentru Drepturile Omului (dar cât de mult li se umple gura parlamentarilor de vorbe când deplâng situația drepturilor omului) audierea ministrului Educației. Prezenți 5 din 19 membri, deși nu se discuta despre sexul îngerilor, ci problema elevilor cu CES. DnaAndronescua venit în sfârșit. Membri Comisiei ( pe unii i-am văzut la față de cel mult două ori în două sesiuni) lipsă deși apar ca prezenți în condică și iși ridică indemnizația de sedința”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×